București, în top 10 cele mai promițătoare capitale europene

Bucureștiul se clasează în top 10 „orașe ale viitorului” din Europa, ocupând poziția a noua într-un clasament realizat la nivel continental. Potrivit unui raport citat de Știrile ProTV, capitala României s-a remarcat în special prin capitalul uman și stilul de viață, două dintre cele mai importante criterii analizate.
Top orașe ale viitorului: București, pe locul 9 în Europa
Raportul evaluează orașele europene în funcție de mai mulți indicatori: costul vieții, conectivitatea, potențialul economic, capitalul uman, stilul de viață și atractivitatea pentru afaceri. În edițiile anterioare, Bucureștiul nu figura în top, însă în 2025, urcă spectaculos datorită progreselor înregistrate în mai multe domenii-cheie.
Capitole la care Bucureștiul excelează
- Capital uman și stil de viață: locul 4 în Europa
- Atractivitate pentru afaceri: locul 6
- Eficiența costurilor: locul 6
Chiar dacă la conectivitate și potențial economic Bucureștiul nu apare în top, experții apreciază că rezultatele generale sunt promițătoare și reflectă o direcție pozitivă de dezvoltare.
Ce spun specialiștii despre București – oraș al viitorului
„Factorii care au determinat plasarea Bucureștiului în top 10 orașe pentru atractivitate vin pe seama unei populații destul de mari, unei rate a șomajului relativ scăzute și unui PIB pe cap de locuitor comparabil cu regiunile dezvoltate din Germania. În plus, România oferă un mediu propice pentru deschiderea de afaceri”, a declarat economistul Radu Ciobanu.
Top 3 orașe ale viitorului din Europa
- Londra
- Dublin
- Varșovia
